Samudaripen
Holocaustul romilor și al sintilor
Persecutarea și uciderea romilor și a sintilor în Europa, 1933–1945 — Samudaripen. Cum a fost pregătită în registrele poliției, cum a fost înfăptuită și cât a durat până să fie recunoscută.
- Perioada acoperită
- secolul al VI-lea – 2015
- Capitole
- 4
- Intrări datate
- 23
- Surse
- Fiecare intrare are o trimitere la sursă. Acolo unde cercetătorii nu sunt de acord asupra unei cifre, dăm intervalul.
Limbaj
Cum îi spunem
Comunitățile de romi și sinti folosesc mai multe denumiri pentru Holocaust. Samudaripen — „ucidere în masă” — este termenul cel mai des folosit de organizațiile romilor și cel pe care îl folosește acest Centru.
Porrajmos, „devorarea”, apare și în literatura de specialitate de limbă engleză. Mulți vorbitori ai limbii romani îl evită, pentru că în unele dialecte cuvântul are și un al doilea sens, obscen. Aici apare doar acolo unde îl folosește o sursă.
Kali Traš, „frica neagră”, este folosit în unele comunități. Acolo unde supraviețuitorii sau familiile lor folosesc un anumit cuvânt, îl păstrăm pe al lor.
Lucrările științifice și rezoluțiile citate pe acest site sunt reproduse așa cum au fost publicate, inclusiv acolo unde titlurile sau formulările lor conțin cuvinte pe care Centrul nu le folosește în propriile texte.
Câți au fost uciși
250.000până la 2.000.000
Intervalul estimărilor publicate privind numărul morților romi și sinti — de la pragul celei mai mici până la plafonul celei mai mari. Fiecare cifră este atribuită instituției care o publică.
Estimările, în întregimeNu există o cifră acceptată de toți și nu va exista niciodată una exactă. Romii și sintii au fost adesea uciși fără să fie înregistrați, împușcați la marginea drumului sau în gropi comune, iar multe dintre documentele care au existat au fost distruse.
Estimările publicate merg de la cel puțin 250.000 până la 2.000.000, iar fiecare cifră aparține instituției care o publică. United States Holocaust Memorial Museum indică cel puțin 250.000 de victime, menționând că unii cercetători estimează aproximativ 500.000. International Holocaust Remembrance Alliance folosește o estimare de aproximativ 250.000–500.000. Proiectul REGARD, finanțat de Uniunea Europeană, consemnează estimări ale specialiștilor între 500.000 și 2.000.000.
Diferența nu exprimă o îndoială asupra genocidului. Ea arată felul în care s-a ucis și cât de târziu a început cineva să numere morții. Cifra cea mai mare ajunge pe acest site prin intermediul REGARD, care consemnează un interval întâlnit în literatura de specialitate, nu un total stabilit de vreo instituție anume, și este prezentată aici ca atare.
În mai multe țări, pierderile au fost, proporțional, aproape totale. Comunitățile de romi din Croația ocupată și din unele părți ale Uniunii Sovietice ocupate au fost practic distruse.
Capitole
Istoria în patru capitole
Fiecare capitol este un document furnizat de Centru, publicat integral și cu surse indicate secțiune cu secțiune. Împreună, ele merg de la plecarea din India până la numărarea morților.
secolul al VI-lea – 1425
Despre noi — romii
Din nordul Indiei până în Europa: dovezile lingvistice și genetice ale unei singure populații fondatoare, drumul prin Persia, Armenia și Bizanț, sosirea în Balcani și în Occident.
Citește capitolul1500–1783
Persecuția în Europa
Augsburg, 1500, și edictele imperiale care au urmat; „vânătorile de țigani” din secolele XVI–XVIII; heidenjachten în Țările de Jos; execuțiile din ținuturile boeme; creștinarea forțată; decretul suedez din 1637; „purtarea de bun creștin” cerută romilor în Italia.
Citește capitolul1385–1856
Robia romilor
Cinci secole de robie în Principatele Române: cine îi stăpânea pe romi și în temeiul căror legi, robii aflați în stăpânirea mănăstirilor, rezistența celor ținuți în robie și o dezrobire care nu a fost însoțită nici de pământ, nici de bani, nici de vreun program de integrare.
Citește capitolul1933–1945
Câți au fost uciși
Ce estimează United States Holocaust Memorial Museum, International Holocaust Remembrance Alliance și proiectul REGARD, finanțat de UE, de ce cifrele lor diferă cu un ordin de mărime și de ce lipsa unei cifre unice nu face genocidul incert.
Citește capitolul
Cronologie
Mai întâi înregistrarea, apoi internarea, apoi uciderea
Datele și cifrele de mai jos provin din lucrări științifice publicate și din colecții muzeale. Sursele sunt indicate la fiecare intrare.
Înregistrarea
1899–1932
Înainte de orice decret nazist, forțele de poliție germane alcătuiseră timp de trei decenii cartoteci ale familiilor de romi și sinti. Holocaustul a început cu birocrația.
1899
München
O cartotecă polițienească a familiilor de romi
Poliția bavareză înființează, sub conducerea lui Alfred Dillmann, un serviciu de informații privind romii și sintii, care strânge nume, fotografii, amprente și date despre legăturile de rudenie. În 1905, Dillmann publică Zigeuner-Buch, un registru tipărit cu peste trei mii de persoane. Nimic din el nu este secret și nimic nu este ilegal. Este pur și simplu o listă, iar patruzeci de ani mai târziu ea este încă folosită.
16 iulie 1926
Bavaria
Legea pentru combaterea „țiganilor”, a nomazilor și a celor refractari la muncă
Bavaria adoptă o lege (Gesetz zur Bekämpfung von Zigeunern, Landfahrern und Arbeitsscheuen) care îi obligă pe romi și pe sinti să se înregistreze la poliție și să poarte acte de identitate. Cei care nu pot dovedi că au un loc de muncă stabil pot fi trimiși într-o casă de muncă pentru cel mult doi ani. Alte state germane adoptă măsuri asemănătoare.
Statul nazist
1933–1938
Legea sterilizării, cercetarea rasială, lagărele municipale și un ordin de înregistrare la nivel național. Romii și sintii au fost clasificați, fotografiați și internați cu ani înainte de prima deportare.
14 iulie 1933
Germania
Sterilizarea forțată devine lege
Legea pentru prevenirea nașterii de urmași cu boli ereditare (Gesetz zur Verhütung erbkranken Nachwuchses) permite sterilizarea forțată a persoanelor diagnosticate cu diverse presupuse afecțiuni ereditare. În temeiul ei sunt sterilizați romi și sinti în număr mare, adesea pe baza unui diagnostic de „debilitate mintală” pus de un medic care i-a văzut o singură dată.
15 septembrie 1935
Nürnberg
Legile de la Nürnberg sunt extinse asupra romilor
Legea pentru protecția sângelui german și a onoarei germane este îndreptată împotriva evreilor, dar decretele suplimentare și comentariile oficiale din 1935 și 1936 îi plasează pe romi în aceeași categorie a „sângelui străin” (artfremdes Blut). Căsătoria dintre romi și germani care nu sunt romi devine infracțiune, iar romii pierd dreptul de vot.
iulie 1936
Berlin
Evacuarea dinaintea Olimpiadei
Cu câteva săptămâni înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, poliția berlineză îi alungă pe romi și pe sinti din oraș și închide în jur de șase sute de oameni pe un teren de la Marzahn, între o stație de epurare și un cimitir. Locul se numește Rastplatz — „loc de popas”. Există un singur robinet de apă și două toalete. Urmează lagăre municipale la Köln, Frankfurt, Düsseldorf și în alte orașe, care devin puncte de adunare pentru deportările de mai târziu.
1936
Berlin
Unitatea de Cercetare pentru Igienă Rasială
Dr. Robert Ritter este numit la conducerea Unității de Cercetare pentru Igienă Rasială și Biologie Demografică din cadrul Oficiului de Sănătate al Reichului. Ritter și asistenta sa, Eva Justin, merg prin lagăre, așezări și închisori, recoltează probe de sânge, fac măsurători ale craniului și întocmesc genealogii. Ei redactează „diagnostice rasiale” pentru aproximativ 24.000 de romi și sinti. Pe baza acestor dosare se va decide mai târziu cine va fi deportat. După război, Ritter este cercetat, dar nu ajunge niciodată în fața instanței; Justin își reia activitatea de psiholog.
8 decembrie 1938
Germania
„Combaterea plăgii țigănești”
Heinrich Himmler emite un decret (Bekämpfung der Zigeunerplage) prin care dispune ca toți romii și sintii din Reich să fie înregistrați și clasificați după criterii rasiale, iar problema să fie rezolvată „pe baza rasei”. Înregistrarea este obligatorie de la vârsta de șase ani.
Război și asasinat în masă
1939–1942
Odată cu invadarea Poloniei și apoi a Uniunii Sovietice, înregistrarea s-a transformat în deportare, iar deportarea, în execuții prin împușcare. Statele aliate cu Germania și cele ocupate au comis, la rândul lor, propriile omoruri.
mai 1940
Din Germania în Polonia ocupată
Prima deportare în masă
În jur de 2.500 de romi și sinti sunt ridicați din vestul și nord-vestul Germaniei și deportați în Polonia ocupată. Familiile sunt anunțate cu foarte puțin timp înainte. Cei mai mulți sunt supuși muncii forțate; mulți sunt uciși mai târziu.
Din iunie 1941
Teritoriul sovietic ocupat
Împușcați alături de vecinii lor evrei
După invadarea Uniunii Sovietice, Einsatzgruppen, batalioanele de poliție și unități ale Wehrmachtului îi împușcă pe romi acolo unde îi găsesc — la marginea satelor, în râpe, în șanțuri antitanc. Printre cei uciși la Babi Iar au fost și romi. Pentru că aceste omoruri nu au fost adesea consemnate nominal, ori nu au fost consemnate deloc, numărul romilor uciși în Uniunea Sovietică ocupată nu poate fi stabilit.
Toamna anului 1941
Serbia ocupată
Execuții de ostatici
Forțele germane de ocupație împușcă bărbați romi în execuții în masă, ca represalii, potrivit unei politici privind ostaticii în care romii, alături de evrei, sunt primii luați ca ostatici. Femeile și copiii sunt ținuți în lagărul Sajmište de lângă Belgrad.
noiembrie 1941 – ianuarie 1942
Din Burgenland la Łódź și Chełmno
Cinci mii de oameni din Burgenland
În jur de 5.000 de romi și sinti, cei mai mulți din Burgenland, în Austria, sunt deportați într-o secțiune izolată a ghetoului din Łódź. Aproape imediat izbucnește tifosul, iar sute de oameni mor în câteva săptămâni. În ianuarie 1942, cei rămași în viață sunt duși la Chełmno (Kulmhof) și uciși în camioane de gazare.
1941–1945
Statul Independent al Croației
Distrugere aproape totală
Regimul ustașilor internează și ucide populația romă a statului, în cea mai mare parte în complexul de lagăre Jasenovac. Estimările privind numărul morților variază foarte mult, iar documentele sunt lacunare, dar istoricii sunt de acord că comunitatea romă din Croația și Bosnia a fost distrusă aproape în întregime.
iunie 1942 – 1944
Din România în Transnistria
Deportările în Transnistria
Regimul Antonescu deportează aproximativ 25.000 de romi din România, peste Nistru, în Transnistria. Sunt lăsați în sate și în câmp deschis, fără adăpost, hrană sau medicamente, timp de două ierni. Cel puțin 11.000 mor de foame, de frig și de tifos sau sunt împușcați. România a recunoscut deportările în 2004, în raportul comisiei internaționale pe care ea însăși o instituise.
Auschwitz-Birkenau
1942–1944
Romi și sinti din toată Europa au fost deținuți împreună, pe familii, în sectorul BIIe. În jur de 23.000 de oameni au fost înregistrați acolo. În jur de 21.000 nu au supraviețuit.
16 decembrie 1942
Berlin
Decretul Auschwitz
Himmler semnează ordinul (Auschwitz-Erlass) de deportare la Auschwitz a romilor și sintilor din Reich. Instrucțiunile de aplicare emise în ianuarie 1943 precizează ce categorii de persoane urmează să fie ridicate și în ce mod.
26 februarie 1943
Auschwitz-Birkenau
Sectorul BIIe
Primele transporturi ajung la Birkenau. La sosire, romii și sintii nu sunt despărțiți, ci ținuți împreună, pe familii, în sectorul BIIe, lagărul pentru familii (Zigeunerfamilienlager). Acolo sunt înregistrați în jur de 23.000 de bărbați, femei și copii din toată Europa ocupată. Condiții sanitare practic nu există; noma, tifosul și foametea ucid fără încetare. În jur de 21.000 dintre cei înregistrați mor.
Din mai 1943
Auschwitz-Birkenau
Experimente pe copii
Josef Mengele își preia atribuțiile de medic al lagărului, cu răspundere asupra lagărului pentru familii. El alege copii romi, în special gemeni, pentru experimente. Mărturiile supraviețuitorilor descriu injecții, operații fără anestezie și uciderea copiilor după aceea, pentru a fi disecați.
16 mai 1944
Auschwitz-Birkenau
Refuzul lagărului pentru familii
SS-ul înconjoară sectorul BIIe cu intenția de a-l lichida. Deținuții au fost avertizați. Nu ies din barăci și țin în mâini unelte, pietre și bucăți de țeavă. SS-ul se retrage, iar lichidarea este amânată. Ziua de 16 mai este marcată astăzi ca Ziua Rezistenței Romilor.
2 august 1944
Auschwitz-Birkenau
Lichidarea lagărului pentru familii
În săptămânile dinainte, câteva mii de romi și sinti considerați apți de muncă sunt transferați în alte lagăre. În noaptea de 2 august, SS-ul înconjoară ce a mai rămas din sectorul BIIe. În jur de 4.300 de oameni — cei mai mulți copii, bătrâni și bolnavi — sunt duși în camerele de gazare și uciși. Ziua de 2 august este Ziua Comemorării Holocaustului Romilor.
Tăcere, apoi recunoaștere
1945–astăzi
Timp de aproape patruzeci de ani, Germania de Vest a refuzat despăgubirile, pe motiv că romii fuseseră persecutați ca infractori, nu pe criterii rasiale. Recunoașterea a venit încet și nici astăzi nu este deplină.
1945–1982
Republica Federală Germania
Despăgubiri refuzate
Autoritățile vest-germane resping cererile de despăgubire ale supraviețuitorilor romi și sinti, pe motiv că aceștia fuseseră deținuți ca infractori și „asociali”, nu din motive rasiale, și că măsurile luate înainte de 1943 țineau de activitatea obișnuită a poliției. O hotărâre a Curții Federale de Justiție din 1956 consolidează această poziție. Unii dintre funcționarii care examinau cererile lucraseră la dosarele rasiale pe baza cărora se făcuseră deportările.
aprilie 1980
Dachau
Greva foamei pe locul fostului lagăr
Doisprezece activiști pentru drepturile civile, sinti și romi, încep o grevă a foamei pe locul fostului lagăr de concentrare Dachau. Ei cer ca uciderea sintilor și romilor să fie recunoscută drept persecuție rasială și ca dosarele rasiale care se mai păstrează la poliție să fie predate. Acțiunea atrage atenția internațională asupra unei istorii care până atunci fusese aproape cu totul ignorată.
martie 1982
Bonn
Recunoaștere, cu treizeci și șapte de ani întârziere
Cancelarul Helmut Schmidt declară public că sintii și romii au fost persecutați din motive rasiale. Declarația deschide calea despăgubirilor pentru supraviețuitori — dintre care cei mai mulți sunt deja în vârstă, iar mulți au murit între timp.
24 octombrie 2012
Berlin
Un memorial lângă Reichstag
În Tiergarten este inaugurat Memorialul sintilor și romilor din Europa uciși în timpul național-socialismului. Proiectul lui Dani Karavan este un bazin circular, întunecat; în fiecare zi, pe o piatră aflată în mijlocul lui este așezată o singură floare proaspătă.
15 aprilie 2015
Strasbourg
Ziua de 2 august, recunoscută în întreaga Europă
Parlamentul European adoptă o rezoluție prin care recunoaște ca fapt istoric ceea ce li s-a făcut romilor și sintilor și desemnează ziua de 2 august drept Ziua Europeană a Comemorării Holocaustului Romilor. Aceeași rezoluție constată că antițigănismul rămâne larg răspândit în Europa.
De ce documentele sunt puține
Documentele se opresc acolo unde s-a ucis cel mai repede
Cercetarea Holocaustului se sprijină în mare măsură pe arhiva lăsată de făptași. Pentru romi și sinti, această arhivă este inegală. În Germania, dosarele de înregistrare sunt exhaustive — unitatea de igienă rasială măsura cranii și întocmea arbori genealogici. În Uniunea Sovietică ocupată, adesea nu există absolut nimic: oamenii erau împușcați la marginea satului de unii care raportau, cel mult, o cifră.
A urmat o a doua tăcere. Timp de aproape patruzeci de ani, oficiile vest-germane de despăgubire au tratat persecuția ca pe o măsură polițienească, nu ca pe o persecuție rasială. Așa că supraviețuitorii aveau puține motive să depună mărturie și nu exista nicio instituție care să le adune mărturiile. Generația care ar fi putut depune mărturie în anii 1950 a făcut-o în anii 1990 — sau deloc.
De aceea Centrul adună documente de la familii. Ceea ce lipsește din arhiva publică se află, în destul de multe cazuri, în casa cuiva.
În 2015, Parlamentul European a recunoscut oficial Holocaustul romilor și al sintilor și a declarat ziua de 2 august Ziua Europeană a Comemorării Holocaustului Romilor.
Parlamentul European · Rezoluția din 15 aprilie 2015
Unde poți citi mai mult
- USHMM Holocaust Encyclopedia — seria „Roma (Gypsies)” (se deschide într-o filă nouă)
- Documentation and Cultural Centre of German Sinti and Roma (se deschide într-o filă nouă)
- Auschwitz-Birkenau State Museum (se deschide într-o filă nouă)
- Holocaust Memorial Day Trust (Regatul Unit) (se deschide într-o filă nouă)
- Roma Support Group (se deschide într-o filă nouă)
Istoria este doar o jumătate. Oamenii sunt în arhivă.